Găina de mătase

Am văzut acest tip de găină cu câteva zile în urmă, la o Grădină Zoologică lângă Vâlcea, într-un loc izolat şi semănând cumva cu un sfârşit - spun asta fiindcă, imediat după îndepărtarea hordelor de puşti efervescenţi, tăcerea devenea de moarte; mi-a venit în minte, străbătând aleile prăfoase înconjurate de garduri electrice,  o descriere pe care am citit-o cândva despre Buchenwald.
Mai auzisem despre găina de mătase şi tresărisem şi atunci ca şi acum, încercând o senzaţie pe care o mai ai, probabil, găsind o mărgică de safir într-un coteţ. Ştiu că nu am putut să leg, în mintea mea, acea descriere savantă din almanah de ideea mătăsii, astfel încât aceste găini erau pentru mine mai degrabă nişte puişori argintii, galbeni sau bleu ciel brodaţi în miniatură pe fâşiile de mătase care se pun la ferestre în casele chinezeşti. Iar acum acest Buchenwald mă punea faţă în faţă cu o realitate pe care voisem să o neg şi îmi arăta un tip de găină într-adevăr special, mândră de ciocul şi pielea ei tuciurie,contrastând puternic cu penajul alb,sidefat, da, puteai spune că este de mătase, dar despre câte lucruri sau penaje nu poţi spune la fel?
După ce au plecat copiii, am rămas lângă ea, scrutând-o cu încăpăţânare, dorindu-mi, probabil, ca lucrurile să rămână egale, să înţeleg de ce soarta a vrut ca eu să o cobor din înaltul ferestrelor orientale. Şi am stat aşa minute bune, privindu-ne una pe alta, eu şi găina, cu expresia cuiva care aşteaptă, împietrit, o veste din afară. Pe cale să renunţ, cum fac mereu când tăcerea se prelungeşte, mi-am smuls o clipă ochii din ochii ei întunecaţi, de la penele ei argitate, şi am văzut că aerul din jurul nostru devenise tot mai întunecat, ca un fel de noapte care avea voie să ia parte la zi, aidoma clipelor, îmi vine să spun, când lucrurile vor să arate ceva; evident, cu cât întunericul devenea mai dens, cu atât strălucea mai puternic fiecare pană din acea zibelină nesupusă care era " mătasea " ei. Am avut impresia atunci că iau parte, prin prezenţa Sfinxului  miniaturizat, la o nouă naştere a mătăsii, la fel cum cu mii de ani în urmă se povesteşte că se strecurase ea spre lumea largă într-un toiag cariat. Şi m-am mai gândit că mătasea trebuie să fie, în primul rând, nu un văl, ci mai degrabă acel moment în care celelate lucruri  tac, iar  strălucirea sidefului devine orbitoare.