Goblenurile este bine să fie aurii; se pot folosi pentru aceasta păsări cu aripi rotunde sau ascuţite, care poartă la gât muzicuţe. Dar penele trebuie să fie, neapărat, galbene, un galben ca un goblen, ca să poţi amuşina printre gâturile lor ca un pepene pârguit; dar nu dintre aceia zemoşi, ci, mai degrabă, ca un pepene galben uscat, pe care să îl risipeşti fără grabă-ntre râsete.
Este bine şi ca goblenul să le semene epoleţilor - şi nu din exhibiţionism ostăşesc, ci fiindcă e dezirabil, în general, ca lucrurile să strălucească, să stea drepte, să îndrepte; să aibă ţinută; să-ţi amintească.
Sunt, acestea, simple sugestii; ştim că nu există reguli pentru ceea ce poate să însemne o napolitană, un pepene şi nici, după cum s-a văzut, epoleţii. Uneori prindem însă murmurul unor aliteraţii îndepărtate şi ne surprindem şezând într-un zâmbet curajos pe care l-am mai zărit în copilărie, când toţi oamenii importanţi puneau lângă ferestrele lor minunate goblenuri.
