Vinerea pașii îmi sunt, cam întotdeauna, mai încleiați - știu că e vineri și îmi permit, am chezășia unui weekend pe care îl văd ca pe o nucă, 4 dimineți și seri pline de miez. Azi, cleiul din teniși era mai vâscos, nuca nu avea să fie întreagă, ziua de duminică nu-mi aparține, și poate asta mă făcea să mă mișc reumatic prin ploaie, mi se părea că am picioarele prea subțiri și că mi-a băgat cineva pe furiș pietre în geacă, în blugi și-n rucsac, știam că nu mai sunt decât 2 bucăți din miez, gata-gata să se sfărâmițeze și ele.
Vâscozitatea de azi era dintre cele mai rele, dintre cele care te fac să ți se pară că florile proaspete de pe balcon râd de tine; și-atât de groasă era, că m-am așezat îmbufnată la masă, am picat acolo, ca să zic adevărul, văzând cum se scurg clipe prețioase din nuca cea mică, plină de ulei acum, și având gust de pivniță. M-am uitat din întâmplare la teniși, tenișii cu marginile lor noroioase uscate, mai cuminți decât veacurile, sub o lumină albastră, părând să fi strecurat claroscur, ca un vitraliu, desenele venelor mele. Mi-am dat seama că nimic nu îi va mișca din locul lor între florile din hol, până o să mă hotărăsc eu să mă ridic, să fac pași și să-mi dau seama că nu lipsește vreun lucru, cât de mic; că lucrurile mă așteaptă, că lucrurile MĂ VOR, că pot să merg ușor spre dormitor cu o carte sau să plec într-o plimbare săltăreață spre calea ferată să culeg maci; și că ei nu îmi vor cere aceste lucruri niciodată, atâta timp cât nu au fost cuprinși de orgoliu sau descurajare, deși am făcut cu ei lucruri imposibile, și nici măcar teama că se vor dezlipi de la ploaie nu s-a întipărit între cusăturile lor.
I-am mai privit o clipă, încercând să-mi amintesc de gustul de nuci cât mai bine, la fel cum erau acolo, întunecate, formele tălpilor mele. Am udat apoi florile și-am văzut din balcon cum se descărcau norii, secretul luminii albastre și gustul sărat al mării.
si pe mine ma fascineaza obiectele purtate de noi, pantofi, ciorapi, bratari, cum stau ele apoi acolo, in asteptare muta, cuminti, purtand in ele alte fapturi ale noastre, la care noi nu vom mai avea acces (cred ca am incercat sa scriu despre asta si in postarea cu pantofii tai :-)
RăspundețiȘtergereda,asa este,nu mai avem acces apoi,de aceea as vrea sa prind ceva, prin dagherotipul acesta imperfect de cuvinte, din asezarea lor lina,cuminte ,mai presus de orice altceva cuminte,care ma induioseaza si ma face sa privesc lucrurile de mai multe ori:)
RăspundețiȘtergere(nu ma gandisem,da,este ca atunci cu pantofii pregatiti pentru alte drumuri:) asa micuti ei,pastrand toate formele uitate:) )
;-) cand am citit randurile astea, din postare, mi-am spus: hmm, si Andreea a scris despre asta, despre toate drumurile incaltarilor noastre. si apoi vad ce este aici, cu intarziere, normal, pentru ca cerasela nu mi-a dat adresa corecta (si acum o certam ;-)))
RăspundețiȘtergereda, avem obsesii/fetisuri comune (nu e o surpriza asta). ;-) pe mine ma fascineaza cum hainele poarta in ele oamenii pe care noi i-am imbratisat purtandu-le. da, noi nu mai avem acces la acea parte a noastra de atunci, dar ele au. uneori, cand port o haina, simt imbratisarea unui om. de asta imi place sa fac cadouri oamenilor haine pe care eu le-am purtat si care imi sunt dragi. ma gandesc ca vor sti cat ii imbratisez astfel.
eu cred ca s-ar putea scrie carti de povesti numai insemnand,in fiecare zi,povestea obiectelor din ziua respectiva. in fiecare zi ele isi schimba configuratia,locul,insemnatatea-si noi le mutam de colo-colo uneori inconstient,cu gandurile plecate...
RăspundețiȘtergeredespre asta si voiam sa mai spun: ca eu cred ca nu intotdeauna nici atunci cand ele sunt in actualitate,adica in timpul purtarii,nu le constientizam clipa de clipa. si nici despre oamenii care suntem noi atunci nu stiu cate stim,de fapt.uneori,cel putin in cazul meu,umbre mari ma poarta,siluete de lumina apoi...dar vreau sa spun ca eu cred ca lucrurile au o viata a lor,independenta de a noastra-oricat de inept ar parea,fiindca stiu ca nu exista fara noi.insa ,la fel cum exista acele fiinte in noi,fie ca le vedem si stim,fie ca nu,la fel este si cu lucrurile,cu tenisii,cu albastrul schimbator al cerului:)
si da,atat de frumos sa daruiesti si sa fii imbracat in hainele celui pe care il stii,si il pastrezi,astfel,langa tine:)